Tragedie în Ighișu Nou: Un copil de 7 ani și-a pierdut viața după ce un balot de fân a căzut peste el

Sfârșit cumplit pentru un copil de doar 7 ani din localitatea Ighișu Nou. Micuțul, rănit grav sâmbătă după ce un balot de fân s-a prăbușit peste el, a fost declarat decedat, în ciuda eforturilor susținute ale echipajelor medicale ajunse la fața locului.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate la locul incidentului, iar medicul prezent a fost nevoit să constate decesul.

Găsit în stop cardio-respirator

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, minorul se afla în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare fuseseră începute de familie și au fost continuate de cadrele medicale.

La intervenție au participat două ambulanțe de tip B din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, un echipaj SMURD cu medic, precum și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș. În ciuda mobilizării ample de forțe, viața copilului nu a mai putut fi salvată.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Cazul a intrat în atenția polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta are ca scop stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia și identificarea eventualilor factori care au contribuit la producerea accidentului.

Primele informații arată că polițiștii au fost alertați de o femeie cu privire la incident. Ajunși la fața locului, aceștia au confirmat că minorul a fost lovit de un balot de fân, suferind leziuni extrem de grave.

Cercetările sunt în desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele acestui eveniment dramatic.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button